🍾
În anul 2024 administrația orașului Oradea ne pregătește din nou o listă semnificativă de proiecte care vor fi gata și date în folosință în acest an. Acestea sunt un semn clar al dezvoltării orașului Oradea, fiecare an venind cu noi renovări, deschideri, construcții, inaugurări și surprize pentru cetățenii orașului și prietenii noștri.
❤️
Aceste proiecte presupun un sacrificiu din partea noastră, trebuind să suportăm șantiere, ocazional închideri temporare ale locurilor pe care le frecventăm, o doză bună de răbdare. Dar în cele din urmă sacrificiul dă rezultate și ne îmbunătățește considerabil orașul.
🗓️
Sub fiecare titlu de proiect e înscrisă luna în care se așteaptă să fie finalizat și inaugurat/deschis proiectul. Cu siguranță această dată nu reprezintă o exactitate, ci poate suferi întârzieri.
1. Terminal Nou Aeroport Oradea
Februarie 2024
Terminalul nou de la Aeroportul Oradea e deja aproape de a fi gata, deși avea termenul de finalizare până la sfârșitul anului 2023. Acesta va acoperi o suprafață de 14.500 de metri pătrați, în comparație cu terminalul vechi, care se întindea pe 2.900 de metri pătrați. În zonele de sosiri, atât pentru zborurile domestice, cât și pentru cele internaționale, vor fi amenajate câte două benzi destinate preluării bagajelor.
2. Drum de legătură: Centura Oradea – Autostrada A3
Martie 2024
Oradea va avea legătură directă (drum express) de pe Centura Oradea (în zona intersecției spre Sântandrei) până la Autostrada Transilvania (A3), care va avea direcții spre vama cu Ungaria sau Cluj-Napoca (când va fi gata acest segment).
3. Piațeta Independenței
Mai 2024
Acest proiect presupune crearea unei zone de relaxare deasupra parcării subterane Independenței și promenadă la malul Crișului. De asemenea, pe partea ridicată se va crea un corp cu pereți din sticlă care va găzdui galerii de are, expoziții și altele.
Primăria Oradea anunță că se va reabilita și moderniza toată zona de pe malul stâng al Crișului între podurile Intelectualilor și Sf. Ladislau. Piațeta ar trebui să se deschidă în luna mai 2024, deși cel mai probabil se va întârzia până la vară.
4. Parcul Petofi
Iulie 2024
În urma lucrărilor efectuate la Parcul Petofi, care au început din iulie 2023, pasionații de plimbări în aer liber vor descoperi aici o serie de îmbunătățiri, inclusiv o grădină japoneză, bănci dotate cu elemente Smart (wi-fi și încărcare pentru telefoane), un loc de joacă reamenajat special pentru cei mici, rasteluri pentru biciclete, o cafenea-cofetărie și toalete moderne.
Toate aceste intervenții au fost planificate cu atenție pentru a păstra caracterul istoric al parcului. Amenajările propuse, bazate pe un studiu peisagistic, vizează 11 zone din parc, fără a afecta arborii maturi cu valoare dendrologică și istorică.
5. Pasaj Suprateran Borșului
Decembrie 2024
Proiectul referitor la acest pasaj suprateran de pe Calea Borșului se numește oficial „Construire drumuri colectoare și pasaj pentru Centrul de Transport Intermodal din Oradea’’, care are o valoare de aproximativ 11,5 milioane euro.
Acesta curpinde realizarea a trei obiective majore:
- pasajul peste sensul giratoriu în zona parcului industrial de pe DN1, cu o lungime de 1.043 de metri
- drumul colector cu o extindere de 2.220 de metri, ce va intersecta drumul de legătură între Centura Oradea și Autostrada A3 Biharia-Borș
- drumul de acces cu o lungime de 665 de metri, pornind de la intersecția cu drumul colector și ajungând până la viitorul acces în Centrul de Transport Intermodal
În 13 decembrie 2023 au demarat lucrările prin începerea forajelor pentru piloni de susținere.
6. Parcarea Supraetajată Spitalul Județean
Decembrie 2024
Deși această parcare are termen de finalizare în 2025, primarul Florin Birta și-a exprimat estimarea că e foarte probabil ca proiectul să fie gata la sfârșitul anului 2024. Această parcare va fi binevenită, mai ales pentru că locurile de parcare de înainte de multe ori nu erau suficiente și se crea aglomerație și încetinire a mașinilor de ambulanță.
Parcarea va avea 516 locuri, constând într-o construcție cu 5 niveluri (S+P+2E+Terasă). Proiectul a fost conceput cu atenție la geometria terenului, folosind panta drumului lateral pentru a crea accesuri independente la fiecare nivel. Intrarea și ieșirea de pe nivelul P0 se fac din strada Gheorghe Doja, cu două benzi suplimentare pentru a facilita circulația. Această inițiativă nu doar rezolvă problema locurilor de parcare, ci și optimizează traficul în zonă.
Pe lângă aceste proiecte, vor mai fi și altele gata pe parcursul acestui an. De exemplu, strada Meșteșugarilor urmează să fie gata, împreună cu sensul giratoriu de la intersecția cu Oneștilor. Primăria a anunțat că plănuiește să recondiționeze bulevardele Decebal, Ștefan cel Mare și altele care sunt într-o stare destul de rea.
Va fi un an plin de realizări bune și benefice pentru Oradea și orădeni. Mulțumim oamenilor implicați pentru efortul depus și le dorim spor la muncă!