Un nou aquapark se va deschide în anul 2026 la numai 10 kilometri de Oradea, în Băile Felix.
Primăria Sânmartin a anunțat planul de a construi un aquapark ultramodern în câmpia dintre Băile Felix și Băile 1 Mai, în apropiere de Aquapark President. Investiția este una de 38 milioane de euro și este menită pentru a deveni o atracție turistică importantă pentru stațiunea balneară Băile Felix, de interes local, național și internațional.
Noul aquapark va dispune de bazine de toate formele și adâncimile, tobogane și alte jocuri acvatice, zonă de agrement cu terenuri de tenis și volei. Cel mai probabil că multe dintre bazine vor fi cu apă termală.
Cristian Laza, care este primarul comunei Sânmartin, a menționat că cele două stațiuni au atras un număr record de 300 de mii de turiști anual și nu ar vrea să se oprească la atât, iar aquaparkul va ajuta semnificativ în acest sens.