6 Orașe Înfrățite Cu Oradea
Noi orădenii suntem înfrățiți în mod legal cu șase orașe, toate din afara țării. Cinci sunt din țări europene, iar unul este asiatic.
Orașele înfrățite cu Oradea sunt:
- Debrecen (Ungaria)
- Giv’atayim (Israel)
- Coslada (Spania)
- Mantova (Italia)
- Ceyrat (Franța)
- Băcioi (Republica Moldova)
Citește mai departe pentru a afla mai multe detalii despre ce presupun aceste legărui și orașele respective.
Ce sunt orașele înfrățite?
Două orașe distincte pot avea un acord legal de „înfrățire”, prin care își promozează reciproc valorile culturale, economice, chiar și politice. Pot fi din aceeași țară, dar de obicei sunt din țări diferite.
Au existat asemenea legături încă din secolul 9, însă la nivel oficial conceptul modern de orașe înfrățite și-a avut începutul în timpul celui de-al doilea război mondial.
Le luăm în ordine de apropiere. De la cel mai apropiat până la cel mai îndepărtat. În kilometri, dar poate și emoțional inevitabil.
* Vezi distanța aproximativă sub fiecare oraș.
1. Debrecen, Ungaria
90 km
Debrecen, sau Debrețin cum îi spun românii, a fost înfrățit din anul 1992.
Este un oraș parte din comitatul Hajdú-Bihar al Ungariei. Prima atestare documentară în 1235. Cel mai apropiat oraș înfrățit cu Oradea, practic la o aruncătură de băț.
În 16 noiembrie 2022, primarul Florin Birta al Oradiei s-a întâlnit cu viceprimarul orașului Debrecen, Diána Széles, pentru a încheia un parteneriat la nivel turistic, de sprijin și promovare reciprocă pentru festivaluri și alte evenimente culturale.
Debrecen are o populație de aproximativ 210.000 de persoane. Prin urmare este relativ similar cu Oradea. Se întinde pe 460km suprafață. Pe ceas, față de Oradea e cu o oră în minus.
2. Băcioi, Republica Moldova
735 km
Sat așezat pe șapte coline. O localitate frumoasă care ascunde multe lucruri sub suprafață. Anume o scoarță terestră bietajată. Roci calcaroase, roci nisipoase, roci argiloase. Întemeiat între anii 1484 – 1485.
Aici în Băcioi au contribuit cu 25% din finanțarea unui parc frumos Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea. La inaugurarea parcului au participat Ilie Bolojan și Florin Birta, împreună cu Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.
Populație în jur de 10.000 de locuitori. Se află în același fus orar cu Oradea. 96% din populație sunt moldoveni.
3. Mantova, Italia
1.102 km
Mantova numim orașul care se mai identifică și ca Mantua. Un oraș în regiunea Lombardia din nordul Italiei. Își face apariția și în piesele lui Shakespeare. Centrul vechi al orașului este parte din patrimoniul mondial UNESCO.
Orașul Mantova este înfrățit cu Oradea din 2005. Acest oraș a fost clasat în 2017 ca orașul din Italia cu cea mai înaltă calitate de viață oferită. Asta trebuie să devină și Oradea pentru România.
Are o populație de aproape 50.000 de oameni. Se află cu o oră în urmă față de Oradea.
4. Ceyrat, Franța
1.823 km
Da, avem și o stradă cu acest nume. Ceyrat este o comună din regiunea Auvergne, în centrul Franței.
În 2008 a fost semnat acordul de înfrățire. Și noi avem o stradă cu numele lor, și ei au o stradă cu numele nostru, Allée d’Oradea. Culmea, e tot lângă un cimitir.
Ceyrat are aproximativ 5.000 de locuitori. Suprafață de 5 km2. Se află cu o oră în urmă față de Oradea.
5. Coslada, Spania
2.766 km
Orașul Coslada din centrul Spaniei e special pentru că aproximativ 12% din locuitorii de acolo sunt imigranți, majoritatea români. Dintr-o populație de 100.000 persoane.
O mare parte din „Cosladeños” lucrează în aeroportul Madrid-Barajas, fiind în proximitate de acesta. O explicație clară pentru prezența imigranților.
Se întinde pe o suprafață de aproape 12 kilometri pătrați. Se află cu o oră în urmă față de Oradea.
6. Giv’atayim, Israel
3.076 km
Ajungem în cele din urmă și la cel mai îndepărtat oraș înfrățit cu Oradea, anume orașul din Israel numit Giv’atayim. Numele se traduce ca „două dealuri”. Un oraș în estul districtului Tel Aviv.
La fondare și botezare într-adevăr se așeza pe două dealuri. Cu expansiunea din timp, a ajuns să acopere o zonă de patru dealuri.
Ne-a devenit oraș-frate în 2005. Pe lângă Oradea, mai este înfrățit și cu orașul Sfântul Gheorghe din România.
Are o populație de vreo 60.000 de persoane.
Aceste orașe înfrățite sunt în continuă schimbare. În următorii ani putem pierde acordul cu unele din orașele de mai sus și putem adăuga altele.
Rămânem la curent cu schimbările și notăm orice modificare ulterioară. Abonează-te la canalele noastre ca să fii în pas cu Oradea.