A fost depus un proiect pentru o farmacie robotizată digitală, care să funcționeze la Spitalul Județean. Acesta ar folosi roboți pentru selecția medicamentelor necesare pentru pacienți și pentru distribuția lor pe secții.
Spitalul Județean 2 septembrie 2023 8:55

Mergem după modelul europrean. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Județean din Oradea, a depus un proiect cu speranța de a primi răspuns la anului 2023, prin noiembrie-decembrie.


Acesta a spus: „Am comparat trei sisteme de farmacii care se folosesc în Europa. Am ajuns la o formă finală prin care vrem să realiza un hub logistic, unde vor fi aduse medicamentele, materialele sanitare în cantitate mare, unde vor fi sortate de niște roboți, în așa fel încât să fie doze unice. Acestea se vor trimite în staționare. Aici, vor exista alți roboți care vor aduna, într-un singur loc, toate medicamentele necesare pacienților, cu codul de bară pentru a ști termen de expirare, numele medicamentului, gramajul care este pentru fiecare medicamente, la fel și automate pentru fiolaje și antibiotice care sunt în flacoane.”

Avantajele de a introduce roboți în sistemul de selecție și distribuție a medicamentelor pentru pacienți sunt vaste și semnificative:

  • Fără erori de medicamente alese greșit
  • Fără erori de medicamente expirate
  • Viteză de operare incredibil mai mare
  • Costuri mai mici pe termen lung
  • Durata zilei de lucru devine non-stop

Fără îndoială că vor exista mici probleme și cu roboții. Însă ele vor fi mai puține și mai rare.


„Farmacia va funcționa în două locuri: în cadrul hub-ului logistic care se va construi, dar și în fiecare locație a Spitalului Județean va exista un robot destinat locației respective, care poate să adune și să facă o schemă și un mod de tratament individualizat pentru pacienți”, spune Gheorghe Carp.


MyOradea
Harta
Arhiva
Vremea
Știri
Evenimente
Articole
Locuri