Proiect finalizat al stației geotermale de lângă Sala Polivalentă Oradea Arena. Aceasta va alimenta cu energie termică aproximativ 5.000 de persoane și clădirea Sălii Polivalente.
Oradea Arena 15 noiembrie 2023 13:01

Primarul Florin Birta a invitat presa la o conferință pe teren, pentru a anunța finalizarea unui proiect. Noua stație de apă geotermală se află lângă Sala Polivalentă „Oradea Arena” și va alimenta cu energie termică aproximativ 5.000 de persoane din această zonă, dar și clădirea Sălii Polivalente.

Este un proiect pe fonduri europene și norvegiene de aproximativ 3.800.000 euro, din care fonduri nerambursabile în jur de 40%, diferența fiind asigurată din fondurile proprii ale municipiului Oradea.

Acesta este un al treilea proiect de acest tip, prin care se capitalizează apa geotermală disponibilă pentru a ieftini și eficientiza orașul Oradea la nivel termic. Se numără stația nouă finalizată astăzi, Nufăr 1 Geotermal și Geotermal Ioșia Sud. Acestea ajută Oradea să nu mai depindă atât de mult de gaz, ci se investește pentru a folosi resurse regenerabile pentru a asigura energia termică.

Toate blocurile din cartierul Ceyrat, Oradea Arena și noile blocuri din zona Octavian Goga care se vor construi, vor fi alimentate din cadrul acestei stații de geotermal și aproximativ 5.000 de locuitori care locuiesc în aceste zone.

La finalizarea acestor proiecte, aportul de apă geotermală al celor 3 stații din Oradea va fi de 15%, din totalul de energie termică necesar într-un an.

Apa geotermală este extrasă din puțul din incinta Universității Oradea. Tot sistemul este dirijat pentru a nu irosi energie, fiind foarte eficient.

Cu toate acestea, prețul rămâne unitar pentru tot municipiul Oradea, nefăcând diferență pentru persoanele care beneficiază în mod direct de acest sistem nou.


  • MyOradea
    Harta
    Arhiva
    Vremea
    Știri
    Evenimente
    Articole
    Locuri