Artere importante din zona șantierului din Centrul Civic au fost redeschise circulației auto. Printre acestea, Piața Emanuil Gojdu și străzile Independenței și Tudor Vladimirescu.
Imagini filmate din Piața Emanuil Gojdu și de pe străzile Independenței și Tudor Vladimirescu. Acestea au fost redeschide astăzi, 11 septembrie 2023 în urma unei mobilizări a Primăriei Oradea și a firmelor de construcții pentru a deschide artere importante înainte de a începe școala.
Șantierul din Centrul Civic reprezintă un proiect foarte important pentru fluidizarea traficului în municipiul Oradea. Partea de sus din acesta fiind deschisă, traficul este deja semnificativ fluidizat. Restul șantierului, cu pasajele subterane pentru direcția înainte, va fi finalizat până la finalul anului 2023.