Cei care doresc să participe la Târgul de Crăciun din Oradea în rol de comercianți sunt rugați să completeze formularul online disponibil pe site-ul oficial al târgului: targuldecraciunoradea.ro.
3 noiembrie 2023 16:37

Organizația sub brandul Visit Oradea, adică Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune, au publicat formularul online pentru înscrierea comercianților care își doresc să participe la ediția din 2023 a Târgului de Crăciun din Oradea.

⏰ Perioada în care se pot face înscrieri este între 2 și 19 noiembrie, până la sfârșitul zilei.

Sunt invitați să participe producătorii de bunătăți tradiționale, dulciuri sau alte specialități, meșteri populari, artizani de suveniruri și articole specifice sărbătorilor de iarnă, care să se alăture în Piața Unirii, în ediția din 2023.

Visit Oradea

Înscriere comercianți

🛍️ Pentru cei care doresc să se înscrie la Târgul de Crăciun din Oradea 2023, organizatorii au cerut să folosească formularul online de pe site-ul oficial: targuldecraciunoradea.ro (click aici).

📮 Dacă vrei să contactezi organizatorii pentru mai multe informații, folosește următoarea adresă de email: office@visitoradea.com

🗓️ Perioada de înscrieri are loc între 2 și 19 noiembrie până la sfârșitul zilei.

💁‍♂️ Regulamentul poate fi citit aici, în format PDF.

Vor fi disponibile:

  • 24 de căsuțe din lemn pentru agenți economici din sectoarele alimentar și non-alimentar;
  • 18 locații pentru amplasamente de tip construcție proprie food truck;
  • 5 amplasamente pentru atracții.

🗺️ Harta amplasamentelor în Piața Unirii

Visit Oradea au creat o hartă a planului de amenajare a târgului. Vezi aici zonele rezervate pentru toate cele necesare: food trucks, stand-uri, scena, decorațiuni, bradul și altele.

👇 Apasă pe imagine pentru zoom. Click din nou pentru a vedea de mai aproape.

Harta Piața Unirii © Visit Oradea

În ce constă procedura de atribuire

Etapa I – Depunerea solicitărilor de participare, prin intermediul formularului online.

Etapa II – Centralizarea ofertelor și stabilirea ofertanților calificați.

În situația în care un ofertant nu îndeplinește una sau mai multe dintre cerințele din Regulamentul de participare sau nu a prezentat unul sau mai multe documente solicitate în formularul de înscriere, Comisia de evaluare va declara ofertantul ca fiind necalificat.

Etapa III – Atribuirea amplasamentelor se va face prin selectarea poziției dorite de către solicitant din categoria specifică produselor comercializate. Amplasamentele sunt catalogate pe baza categoriei de produs. Fiecare categorie este marcată pe hartă, iar pozițiile din aceste categorii sunt numerotate individual. În cazul în care vor exista mai mulți ofertanți pentru aceeași poziție se va aplica procedura licitației cu strigare. Se va licita ocuparea poziției selectate, nu exclusivitatea pe o anumită categorie de produs.

În cazul construcțiilor de tip bar, o condiție de participare este ca ofertantul să opereze TOATE amplasamente. Nu sunt acceptate ofertele pentru un singur amplasament.

Etapa IV – Instalare și montaj.

Etapa V – Desfășurarea Târgului de Crăciun Oradea, 30 noiembrie – 26 decembrie 2023.

Etapa VI – Demontare și curățenie în spațiu.

De asemenea, site-ul oficial mai cuprinde două secțiuni destinate înscrierii voluntarilor, „Fii voluntar!” și înscrierii ansamblurilor corale și populare, „Hai să ne colinzi!”.

* Informațiile de mai sus au fost preluate de pe anunțul oficial al Primăriei Oradea.


  • MyOradea
    Harta
    Arhiva
    Vremea
    Știri
    Evenimente
    Articole
    Locuri